Ploua...

Stropii reci de ploaie se izbesc de fereastra.Pana si sufletul meu simte racoarea acestei ploi.Privind infinitul de picaturi, dorinta arzatoare de a iesi in ploaie explodeaza in mine, si ies afara,desculta.

 Acel infinit de picaturi ce adineori le priveam de dupa perdeaua trasa,acum le aud tropotul,lovindu-se de asfalt si de trupul meu.Le aud si le simt.Ma simt legata de acesta ploaie,imi trezete amintiri...despre parcul ce il frecventam,si alerg inspre el.

            Oameni bine imbracati,uscati,acoperiti de pelerine sau de umbrele privesc ciudat spre mine.Eu le zambesc si ma bucur de acest  dans in mangaierea stropilor mari.

             Mergand haotic pe strazi ajung intr-un final acolo unde mi-am propus.Si incep a rataci pe aleile pustii ale parcului.Doar eu si ploaia am mai ramas, doar noi.Toate celelalte fapturi s-au ascuns,dar eu contiunui sa ma bucur de ploaie.

            Ajung in cel mai intunecat unghi al parcului,imi trezeste amintiri,iar banca aceea...nu a fosst niciodata singura pe timpul ploii,dar acum este.Nu mai are cine a ii dea viata,e la fel de trista ca si ploaia care o loveste...si asa va fi mult timp,pana, alte doua sufete o vor colora cu zambetele si soaptele lor...